Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Și nu văd niciun ochi de pe lume plângând.
Și de ce nu e potop pe cuprins,
Deși plouă mereu, deși pururi a nins,
Deși lumea în care părinți am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
-
Virtute: să faci bine, din viciu. COSTEL ZĂGAN, ANTOLOGIA AFORISMULUI ROMÂNESC CONTEMPORAN, 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu