sâmbătă, 16 mai 2026

CAPITOLUL 1

       De aici a început totul: ”De prea multe ori am văzut mila rătăcindu-se.” (ASE)

Pas cu pas, literă cu literă, cuvânt lângă cuvânt, tăcere înconjurată de tăcere: muzică. Armonia supremă. Dumnezeu.

TAVANUL PERFORAT (1)

Privesc în sus și mă văd pe mine în oglinda tavanului. Văd cerul înstelat. Aș putea să mă mir, dar îmi amintesc că sunt în pat și tac. Nu vreau să-mi obosesc visele înainte de vreme. Încă nu a apărut niciun înger. Mai sunt pe pământ.

Merg din carte în carte, din rană în rană.

Aud, parcă din ceruri:

Învață să mori fără profesor

e șansa ta

de repetat

repetă

numai

nemuritorii

noi

ceilalți

murim

gălăgios

și

mediocru

Ce-i asta? Întreb, fără grai. E poezie: nu simți? Nu. Nu simt nimic. Atunci, e bine. Chiar foarte bine. 

Înseamnă că suntem contemporani. Contemporani autentici. 

Azi am fost la biserică: mi-am încărcat bateriile pentru o săptămână. E duminică. Mai. Luna mai.

Cred că am să-mi fac o cafea. Azi n-am băut. Și se simte: în aer, vag; în gură, persistent.

...Prin venele mele curge sânge de vultur: sunt un Zăgan, ultimul vultur bărbos al Europei!


PEREȚII POEZIEI (1)

...N-au înmormântat un om, ci au pus în pământ o stea: la încolțit!

La primăvară, vor ieși în aerul rece razele verzi ale unei noi speranțe.

În căutarea esenței lucrurilor mărunte, îți pierzi, clipă de clipă, viața - esența esențelor!

Și nu poți face nimic. Nu mai poți face nimic! Toate-s făcute deja. Toate-s spuse!

Și-atunci, te târăști odată cu speranța zilei de mâine : în genunchi și pe coate!

Și parcă vezi lucrurile altfel : mai pline de miez și, de aproape, sub o altă formă. Forma dezamăgirii!

Și-ți pare rău : deci, ai fost și tu! Acum, câteva clipe...câteva ore...câteva zile...câțiva ani...

Câte veacuri au trecut de-atunci?!

Deocamdată, niciun veac.

Deocamdată.

Nu afli cine-a fost un om doar citindu-i biografia: nașterea, copilăria, tinerețea, maturitatea și bătrânețea.

Și, eventual cimitirul în care-și trăiește posteritatea.

Esența unui om sunt copiii.

Și pașii care-i poartă spre viitor. 

Scriitorul are și copii de hârtie, nu doar de carne și sânge.

Operele literare cam asta sunt: copii de hârtie, ai lui Homer, ori ai lui Shakespeare. 

Ori cartea asta care tocmai se naște! Chinuitor de frumoasă.

Citadelă în roz, numai tu vei învinge nepăsarea oricărui barbar.

Numai tu mă vei duce în viitor: în viitorul meu , care-i și viitorul tău, căci inima mea te-a clădit bătaie cu bătaie, piatră peste piatră: dincolo de cer și de îngeri!

Însă casa mea este cuvântul, iar voi dacă nu vorbiți, mă pot pierde.

Eu execut creația, eu execut viitorul: îl execut, nu-l anihilez.

Lovesc piatra până se liniștește, până crapă și tăcerea-n patru!

Însă omul nu-i o piatră, iar fericirea amestecă totul.

Viața ajuns-a fructul disperărilor noastre.

Inima împinge lacrimi, nu sânge în artere.

Care poezie-mi va arăta ora exactă?

Din stilou se scurg ultimele picături de soare.

Amurgul încheie poemul.

A doua zi, încep un alt templu: fragedul templu al zilei respective. Vers cu vers, piatră cu piatră, se înalță trupul meu în trupul lumii. Și tocmai acum când cultura-i la pământ, iar pământu-i în aer!

Căci timpul se mișcă la rotund, iar vara aceasta mă așteaptă de anul trecut, taman acum eu devin din ce în ce mai profund, adică, după ceilalți, mai aerian.  

CIRCUITUL POEZIEI

Și numai în mișcare exist

mișcarea este versul meu

de dorm sunt cel mai trist

mă-ntâlnesc cu Dumnezeu


Mișcarea este versul meu

și tăcerea-i ultima inerție

să tac însă-i cel mai greu

of of  Doamne fir-ar să fie


Și tăcerea-i ultima inerție

de dorm sunt cel mai trist

mă-ntorc din vis în poezie

și numai în mișcare exist


Mișcarea este versul meu

restu-i mereu Dumnezeu

COSTEL ZĂGAN

vineri, 8 mai 2026

ATENȚIE, CATREN!

Care-i versul cu pricina

care-i versul meu de aur

tac și vorbește lumina

lenea lumii-i meșter faur

COSTEL ZĂGAN, IA CATRENUL, CITITORULE! 



luni, 29 septembrie 2025

RESTAURARE

 C-abia suport iubirea Ta

iubirea Ta fără de margini

Doamne cum să pot uita

înnegrind grăbite pagini 


Iubirea Ta fără de margini

întreaga lume pare-n Tine

hai scoate-o din paragini

de noapte-s toate pline


Întreaga lume e în Tine

Doamne cum să pot uita

iubirea izbucnind din bine

c-abia suport iubirea Ta


Iubirea Ta fără de margini

pe marginea unei Cartagini


Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II



miercuri, 17 septembrie 2025

IMPACT ANGELIC

 Ghinișor antishakespeare

ghinișor că n-am ce face

dorm mănânc și iar respir

fie că-i război sau pace


Ghinișor că n-am ce face

m-au mușcat unii de fund

mi-am pus norii carapace

și mă dau pe sus rotund


M-au mușcat unii de fund

dorm mănânc și iar respir

cât se poate de profund

ghinișor antishakespeare


Ghinișor că n-am ce face

inima-i un înger piei drace


COSTEL ZĂGAN, NORD-ANTOLOGIA POEȚILOR BOTOȘĂNENI DE AZI, EDITURA AXA, BOTOȘANI, 2009




sâmbătă, 27 iulie 2024

FOLCLOR PE-NTUNERIC

Noaptea pe fulgerătură
las în tine-o semnătură
Ar putea fi o imagine cu text

Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Face

CAPITOLUL 1

       De aici a început totul: ”De prea multe ori am văzut mila rătăcindu-se.” (ASE) Pas cu pas, literă cu literă, cuvânt lângă cuvânt, tăc...