Frumuseți concentrice
Motto : Asta-i viaţa mea / deşert de plumb şi catifea
(Costel Zăgan, DISTIH CELEBRU)
Dio habar nu avea că vacanţa din vara acelui an se va reduce la o singură zi: toridă din toate punctele de vedere. – Eşti gata? îl trezi din euforie întrebarea vecinei. Ţi-ai luat biletul de voie de la mămică-ta? Dio îngână un soi de răspuns , de undeva de la celălalt capăt al zilei. – Stai să mă schimb şi mergem. Cerul incendiase parcă totul. Lumina fierbinte împingea oamenii în case şi animalele sub umbrar sau chiar în adăposturi. Mă rog, acolo unde umbra era la ea acasă, făcându-şi serviciul : să le protejeze de căldură năucitoare. – Hai, Dio, că suntem deja în întârziere! …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… Iniţial , am vrut să pun faptele unui personaj în cârca altuia: două femei la fel de frumoase şi de fatale. Prima, aparţinând aproape în totalitate timpului trecut, să zicem, perfectului simplu şi pur, iar cealaltă scăldându-şi frumuseţea mortală în apele mult prea străvezii ale prezentului. Două fatalităţi la fel de apetisante. Aşa că, Dio, imparţial ca tot românul, îşi împărţea aventurile şi timpul, exact pe din două. Prima, pur şi simplu, îşi urla sub mângâieri, prezenţa, în vreme ce a doua nu avea curajul necesar să-şi dea frâu liber nici frumuseţii, nici sentimentelor ce-o închingau în hăţurile căsătoriei. Prinde oarba şi arătă-i cerul, să vezi se opreşte sau nu vreun nor de uimire sau de nepăsare ? O fi sau nu adevărat ce se -aude pe la colţurile cerului : că nici un înger nu le-ar putea suporta frumuseţea nemărginită, mai mult de-o vecie, cel mult două! Zău, omeneşte, eu îl înţeleg cel mai bine.
(fragment din „DEŞERTUL DE CATIFEA”, vol. II)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu